Novak Djokovic, liderul mondial din tenis, a vorbit despre criteriile pe baza cărora un jucător poate fi considerat cel mai bun din lume.
Novak Djokovic (33 de ani) va încheia sezonul pe locul 1 mondial pentru a 6-a oară în carieră, astfel că va egala recordul deținut de Pete Sampras! Totodată, Nole își depășește rivalii la acest capitol, pe Rafael Nadal și Roger Federer, ambii cu câte 5 sezoane încheiate pe prima poziție.
Djokovic a declarat că ocuparea locului 1 este mult mai importantă decât câștigarea unui turneu de Grand Slam! Remarca sârbului o avantajează pe Simona Halep (29 de ani), care a fost criticată pentru faptul că a ocupat întotdeauna poziții fruntașe, dar nu a câștigat decât două titluri de Mare Șlem.
Novak Djokovic crede că un titlu de Grand Slam poate fi la îndemâna cuiva care traversează temporar o formă extraordinară: „Câștigarea unui Grand Slam este sinonimă cu câștigarea unui Campionat Mondial. Doar că noi avem această șansă de patru ori pe an.
Sunt două săptămâni obositoare din toate punctele de vedere pentru noi. Slam-urile au o mare importanță și absolut toți jucătorii încearcă să fie în formă maximă în cadrul lor. Acest lucru le face atât de importante”, a spus Djokovic, deținător a 17 titluri de Grand Slam, la turneul de la Viena.
În schimb, Nole susține că statutul de cel mai bun jucător al lumii poate fi câștigat doar prin clasarea pe locul 1: „Pe de altă parte, putem susține că este mult mai ușor ca un jucător să se remarce în două săptămâni și să câștige un Grand Slam jucând tenisul vieții.
Dar este mult mai greu ca cineva să mențină ritmul și nivelul de joc ridicat pe tot parcursul anului, ceea ce îl face să devină numărul 1 la finalul sezonului. De aceea, să fiu lider mondial este cel mai important obiectiv al meu. Nu mă simt confortabil să comentez cine este cel mai bun din toate timpurile, las asta la aprecierea voastră”, a opinat Novak Djokovic.
Novak Djokovic va încheia al 6-lea sezon în fotoliul de lider mondial din ATP. Despre Simona Halep (2 WTA) putem spune că este cea mai constantă jucătoare din circuitul feminin, românca terminând pe primul loc anii 2017 și 2018. Simona a câștigat două turnee de Grand Slam în carieră, la Roland Garros 2018, respectiv Wimbledon 2019.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER